Sursă articol: https://www.libertatea.ro/
În timp ce alte vedete abia așteaptă luna decembrie, pentru a face bradul de Crăciun și a-și decora casa, Teo Trandafir a renunțat pentru moment la această tradiție. Și asta pentru că în ultimii ani, vedeta nu a mai petrecut sărbătorile acasă.
„N-am mai făcut asta de mulți ani, pentru că de fiecare dată petrec Crăciunul în altă parte. Nici bradul nu îl mai fac. Pentru că știu că nu o să stau singură sub el. Am bradul, podoabele. Dar le voi folosi atunci când voi avea eu invitați, la rândul meu”, a spus Teo Trandafir pentru Fanatik.
De asemenea, vedeta a dezvăluit ce va face anul acesta de sărbători. „Nu îmi fac planuri, pentru că de fiecare dată s-au îndeplinit, dar s-au îndeplinit prost. Am ajuns în locul în care plănuisem, dar nici mie, nici Maiei nu ne-a plăcut. Stabilisem la un moment dat o vacanță de o săptămână, dar când am ajuns acolo era ceva rău, întuneric, frig și ne-am uitat una la alta și am decis să plecăm. În ziua de Crăciun am luat mașina să ne întoarcem în București. Ei s-au supărat, noi ne-am supărat și atunci am decis să facem Sărbătorile cum ne este menit, nu cum ne propunem.”, a mai adăugat Teo Trandafir pentru sursa citată.
Salariul pe care Teo Trandafir îl avea la începutul carierei
Teo Trandafir nu s-a ferit să spună ce salariu avea la începutul carierei sale. Prezentatoarea de la Kanal D s-a descurcat cu greu în perioada respectivă. Mircea Badea și Teo Trandafir, două dintre cele mai cunoscute figuri din televiziunea românească, au debutat împreună în televiziune acum mai bine de 20 de ani. Deși în anii 90, când prezentau matinalul „Bună dimineața, România!” la Tele7 ABC, păreau să fie foarte bine plătiți, adevărul a fost cu totul altul.
„M-am angajat la radio, cu toate emisiunile matinale, plus emisiune de sâmbătă după-amiază…. deci lucram de luni până luni pe 90 de dolari. Și îmi pun o întrebare stupidă, că oamenii spun că «da, dar erau 90 de dolari». La Tele7 ABC avea 100 de dolari Mircea și 100 de dolari eu. Trăiește din 100 de dolari…”, a spus Teo Trandafir.